…Un grădinar ce cultiva doar trandafiri
Şi-a pus în gând să-i încrucişeze
Cu flori ce n-au nevoie de boarea de zefiri
Iar roata cerului, tăcut, să o sfideze…
Şi trandafirul s-aibă propria-i rouă
Să nu aştepte roua din pure dimineţi
Chiar de-i zăduf să poarte-o haină nouă
Din sclipete de-argint din sucul proprie-i vieţi…
…Pe studiu şi pe muncă bătrânul grădinar
S-a pus cu toată vlaga ce-o mai avea în el
Şi îi părea că timpul ce trece-i un avar
Ce îi încurcă drumul spre tainicul lui ţel…
Dar după multă vreme părea c-a reuşit
Însă o clauză a devenit un hop:
Când noul trandafir va sta plecat şi trist
Să fie-nviorat cu lacrimi reci de om…
…Şi-acuma-i aplecat acel horticultor
Pe floarea unicat, privind cu ochi cuminţi
Priveşte-ngrijorat şi pare gânditor
Că nu are în ochi decât lacrimi firbinţi.
