Prima zăpadă,…
din iarna asta, a anului 2008 !
Aproape nimeni nu se încumeta să iasă afară....în casă, la †gura sobei’,, e mai bine.....
Totul e oarecum pustiu. Te-ntrebi unde sunt cei mulţi, ca pe vremea când eram copil, unde-or fi dispărând toţi ?
Indiferent de anotimp, în vremea copilăriei mele, străzile erau înţesate de oameni. Copii, adulţi, bătrâni- toţi alergau „cu treburi” !
Îmi amintesc iernile de pe vremea când încă locuiam la „Muma”, bunica mea,sus, La Români.
Era zăpadă, ca şi acum, doar că pe dealuri… nebunie mare! ? Din toate părţile şi colţurile satului, din Feşălgoaz, Iupagoz, Melhum, de la Români, din Hudiţă, de Pe Deal...... soseau copii, înfofoliţi din cap până-n picioare cu haine din lână (ţin minte, dintre toate hainele tricotate de mama, puloverul meu preferat avea doi puişori cusuţi la piept, tare mă mai mândream...) cu sania sau cu bobul, de parcă ne-am fi dat întâlnire !!!
Aaaaa, fraţii Mihăilă erau foarte norocoşi ! Aveau un bob albastru, îţi lua ochii ! Cât mai trebuia să te rogi....„lasă-mă şi pe mine să mă dau cu el, măcar o dată ! Te rog......”
Altfel, nici sania noastră, cu laţi vopsiţi în roşu şi cu şine bine meşteşugite de domnul Wernner (colegul şi prietenul lui tăticu’ ) fierarul de la „Atelier” , nu ne făcea de ruşine ! Am primit-o de la Moş Nicolae şi era suficient de mare cât să încăpem toate trei pe ea ! Era aşa de sprintenă şi de voioasă „Are-un dor de ducă/ Parc-ar fi nalucă” -vorba cântecului ( cel puţin pe lângă „Tancu” lui Neluţu Cosma ) încât de multe ori avea privilegiul de a fi aleasă ca „locomotivă” la tren :) Un tren de mare viteză, îţi tăia respiraţia, format din 7-8 sănii, care mai de care ! Cu şinele unse cu slănină şi şmirgăluite…că aşa alunecau mai bine ! Şi-acum o mai am :)
Alţii, cu patinele pe Vale ! Hochei (cu crose făcute din nuiele strânse de pe mal şi te miri ce conserve pe post de pucuri :) ...), patinaj artistic! patinaj viteză! concursuri fără premii, doar cu voie bună !!!
Periculos sport, totuşi...practicat, de obicei, în mare taină- altfel ştiam, câteva zile până când trecea supărarea părinţilor, pedeapsă mare ! Mult prea mare pentru ce poate îndura un copil ! Nenorocire curată pedeapsa asta: „nu mai ai voie afară !”.Punct. Si-asa li se întâmpla şi altora! N-am fost acolo, dar povesteau copiii.................................
De fapt, cum orice minune nu durează o veşnicie, profitam cât se putea de mult de clipele acelea în care eram toţi împreună şi zăpada cu noi, eram toţi prieteni şi- fără să ne dăm seama- la un moment dat, copii fragili cum eram, cădeam greu bolnavi la pat, istoviţi de toate nebuniile făcute şi de tot elanul pe care-l foloseam la ce ne trecea prin cap....şi ne treceau multe....de idei, nu duceam lipsă !
Şi-atunci, mămici, bunici, căţei, purcei .....se-ngrijeau cum ştiau toţi mai bine de sănătatea progeniturilor ! Ceai de soc cu miere şi cu sare de lămâie ! Specialitatea mamei la vremuri grele ! Baie fierbinte cu sare la picioruşele copilului ! Aşa de fierbinte că-ţi venea să n-o mai faci ! „Cât de fierbinte poţi răbda” insista mămica.....şi mai era ceva ! Cel mai mare chin pe care trebuia să-l suport.........cârpe îmbibate cu seu de oaie fierbinte pe piept şi pe spate , te-mpacheta ca pe-un cadou de Crăciun, ca să nu mai tuşească copilu” ! Şi-acum am sezatia că simt mirosu… de seu intrându-mi până-n fundu” sufletului, aşa de greu era ! Leacuri băbeşti, dar de mare efect!
Una peste alta, toate-mpreună, te puneau acceptabil de repede, pe picioare! Încă o zi de ascultat cântece şi poezii de la Muma care le ştie de la unchiu Dumitru (preot Dumitru Călugăr, zis şi Rumânu’)
„Ce ne-aduce, Moş Crăciun/ Tot ce e frumos şi bun/ Un cal mic, de călărit/ Cărţi frumoase de cetit/ Trâmbiţă şi săbioară/ Puşculiţă şi vioară” .............................şi cu toate astea în minte, şi cu gândul la Moş Crăciun, nebunia începea din nou !
Şi tot aşa, cu bune-cu rele, trecut-au anii................copii de altădată, mulţi dintre ei acum sunt departe, plecaţi peste mări şi ţări să-şi încerce norocul.....sau doar la oraş !
Dar, oriunde-ar fi, ştiu că păstrează aceste amintiri ! Doar am copilărit împreună!
Ne-ntâlnim destul de rar....ocupaţi fiind toţi cu munca, am cam uitat să fim din când în când copii...să mergem la colindat şi să ne dăm cu sania, cu bobul sau să „patinăm” pur şi simplu. Să dăm din nou drumul ideilor şi „nebuniei” !
Amintirile astea, copilăria şi apoi adolescenţa pe care le-am petrecut împreună, ne împiedică să fim nişte străini ! Încă mai avem prieteni şi prietenii la nevoie se cunosc !
Cine ştie, poate copiii noştri o să fie şi ei, la rândul lor, prieteni. Şi-aşa, povestea merge mai departe :)
Vă propun un exerciţiu ..îi putem spune ..„exerciţiu de fericire” : descrieţi într-o frază sau într-un scurt paragraf prezentul!
În zilele noastre, ni se pare prea complicat să fim simplii
Călugăr Anca Maria
